Activitati

 

Interviuri 
serge
Dl. Consul Serge Rameau si Dl. Nicolas Don
  • Serge Rameau, Consulul General Onorific al Madagascarului în România, invitatul lui Nicolas Don la RFI – Un interviu despre povestea sa românească, transformările sociale observate în ultimii ani şi despre importanţa francofoniei. Ascultã aici
  • Serge Rameau despre potenţialul Republicii Madagascar în ziarul Bursa. Citeşte întregul interviu aici
  • Serge Rameau despre călătorii în “Paradisul Verde”. Citeşte întregul interviu aici
  • Serge Rameau, Consulul General Onorific al Madagascarului în România, invitatul lui Nicolas Don la RFI – Un interviu despre vacanţele în Madagascar, legăturile dintre Madagascar şi România, experienţele sale în România. Ascultã aici

  • Serge Rameau, Consul General Onorific al Republicii Madagascar în România, a acordat un interviu în cadrul emisiunii „Ambasador România” difuzată la postul de televiziune Realitatea TV în data de 17 decembrie 2016. Urmăreşte emisiunea aici 

 

Iunie 2016

page

În numele Republicii Madagascar, domnul Serge Rameau, Consul General Onorific al Republicii Madagascar în România depune o coroană la mormântul evreilor care au fost masacraţi, în urmă cu 75 de ani, în timpul Pogromului de la Iași.

Întâlniri 

În data de 23 iunie 2016, Serge Rameau, Consul General Onorific al Republicii Madagascar în România a efectuat o vizită la Senatul României pentru a avea o întrevedere cu domnul senator Georgică Severin, membru al delegaţiei române la Adunarea Parlamentară a Francofoniei. Cea de-a 42a sesiune a Adunării Parlamentare a Francofoniei va avea loc în perioada 08 – 12 iulie 2016 în Madagascar, la Antananarivo. Citeşte întregul comunicat de presă aici 

Senat
Dl. Consul Serge Rameau si Dl. Senator Georgica Severin

 

Ziua Africii – 25 Mai 2016

Journée de l'Afrique

Ca în fiecare an, Grupul Ambasadelor Africane acreditate la Bucureşti au organizat evenimentul “Ziua Africii 2016” care s-a desfăşurat în incinta Bibliotecii Naţionale Române în data de 25 Mai. Sărbătorirea Zilei Africii a avut ca temă centrală o expoziţie bazatã pe fotografii, picturi şi cărţi. Consulatul General Onorific al Republicii Madagascar în România a participat la acest eveniment prin expunerea de tablouri şi cărţi poştale vechi din Madagascar.

La eveniment au luat parte membri ai Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti, reprezentanţi ai comunităţii africane din România şi ai mediului de afaceri, universitar, dar şi reprezentanţi ai presei. Totodată, acest eveniment a fost deschis cu un discurs susţinut de Excelenţa Sa, Ambasadorul Regatului Maroc la Bucureşti, doamna Faouz el Achchabi, în calitatea sa de Decan al Corpului Diplomatic African şi a continuat cu alocuţiunea Ministrului Delegat pentru Relaţia cu Românii din Diaspora, domnul Dan Stoenescu.

Februarie 2016
E.S. Dna. Béatrice Atallah, Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Madagascar si Dl. Serge Rameau, Consul General Onorific al Republicii Madagascar in Romania
E.S. Dna. Béatrice Atallah, Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Madagascar si Dl. Serge Rameau, Consul General Onorific al Republicii Madagascar in Romania

În perioada 8-13 februarie, Dl. Serge Rameau, Consul General Onorific al Republicii Madagascar în România a efectuat o vizită de lucru pe teritoriul Republicii Madagascar, fiind însoţit de Dl. François Marchand, Vice-consul General Onorific al Republicii Madagascar în România. Dl. Rameau a avut onoarea de a fi primit în audienţă de către Excelenţa Sa Dna. Béatrice Atallah, Ministrul malgaş al Afacerilor Externe. Agenda întâlnirii a cuprins discuţii referitoare la strategiile de promovare ale investiţiilor străine şi ale turismului în Madagascar.

Generalul Generalul de Divizie Rakoto François Rodin, Comandant al Jandarmeriei Nationale Malgase si Dl. Serge Rameau
Generalul Generalul de Divizie Rakoto François Rodin, Comandant al Jandarmeriei Nationale Malgase si Dl. Serge Rameau

Reprezentanţii Consulatului General Onorific au avut de asemenea ocazia de a dialoga cu Generalul de Divizie Rakoto François Rodin, Comandant al Jandarmeriei Naţionale Malgaşe cu privire la evoluţia cooperării instituţiei pe care o reprezintă cu Jandarmeria Română.

17 Decembrie 2015
Dna. Chantal Moreno, directorul Biroului pentru Europa Centrală şi de Est al OIF, Lt-Col. Jaona Andrianaivo si Dl. Serge Rameau
Dna. Chantal Moreno, directorul Biroului pentru Europa Centrală şi de Est al OIF, Lt-Col. Jaona Lalaina Andrianaivo Ravoavy si Dl. Serge Rameau

Ceremonia de absolvire a Cursului Superior Internaţional, organizat de Şcoala de Aplicaţie pentru Ofiţeri „Mihai Viteazul” a Jandarmeriei Române a avut loc la jumãtatea lunii decembrie, în prezenţa reprezentanţilor misiunilor diplomatice şi consulare acreditate pe teritoriul României. Promoţia de absolvenţi 2015 a cuprins ofiţeri aparţinând unor structuri interne de securitate din: Franţa, Madagascar, Maroc, Iordania, Republica Serbia, Republica Moldova, Tunisia, Ucraina şi România. Aceştia sunt primii ofiţeri ale căror diplome sunt recunoscute de Organizaţia Naţiunilor Unite şi, în consecinţă, pot participa la misiuni internaţionale de menţinere a păcii, sau să ocupe funcţii specifice de stat-major, sub egida acestui organism mondial.

Ca dovadă a relaţiei de cooperare dintre Jandarmeria Română şi Jandarmeria Naţionalã Malgaşă, Republica Madagascar a fost reprezentată cu succes pentru al patrulea an consecutiv în cadrul programului CSI, de această dată de Locotenentul Colonel Jaona Lalaina Andrianaivo Ravoavy.

15 Noiembrie 2015
Dl. Consul Serge Rameau la Ceremonia de comemorare a victimelor primului razboi mondial
Dl. Consul Serge Rameau la Ceremonia de comemorare a victimelor primului razboi mondial. Credit foto: Catalin Fudulu
Mormantul unui soldat malgas in Timisoara
Mormantul unui soldat malgas in Timisoara

Ceremonia comună franco-germano-bulgară de comemorare şi de depunere de jerbe în onoarea victimelor primului război mondial la cimitirul militar Bellu respectiv la cimitirul militar Pro Patria. 45 000 malgaşi, fãcând parte din Armata franceză au fost răpuşi în timpul primei conflagraţii mondiale. O parte din aceştia se regăsesc îngropaţi pe teritoriul României. Mormântul unui soldat de naţionalitate malgaşă al AFO (L’Armée française d’Orient), Serg Rafonomezana, se află în Timişoara.

Un moment de reculegere in fata Ambasadei Republicii Franceze din Bucuresti
Un moment de reculegere in fata Ambasadei Republicii Franceze din Bucuresti

În cursul zilei de duminică, 15 noiembrie, dl. Consul Serge Rameau a depus de asemenea o jerbă de flori în faţa Ambasadei Republicii Franceze la Bucureşti în onoarea victimelor atentatului monstruos de vineri, 13 noiembrie de la Paris.

3 Noiembrie 2015

Reprezentanţii misiunilor diplomatice africane acreditate în România au adus marţi, 3 noiembrie 2015, un ultim omagiu celor care au pierit în incendiul din clubul Colectiv, transmiţând pe această cale condoleanţele lor sincere poporului român şi tuturor familiilor victimelor.SRColectiv Printre aceştia s-a numărat şi dl. Serge Rameau, Consul General Onorific al Republicii

Madagascar. Intregul reportaj aici

Serge Rameau, Consulul General al Republicii Madagascar: „Vă transmit toate condoleanţele pentru familiile care sunt lovite”.

29 Octombrie 2015
_MG_0306_resize
Dl. Consul Serge Rameau si dl. General-maior dr. Mircea Olaru, Inspector general al Jandarmeriei Romane

Audienţa cu dl. Inspector general al Jandarmeriei Române, Generalul-maior dr. Mircea OLARU la sediul Jandarmeriei Române la data de 29 octombrie 2015. În cadrul întâlnirii oficiale, au avut loc discuţii referitoare la colaborarea dintre cele două state în domeniul securităţii şi la formarea şi perfecţionarea ofiţerilor străini şi români prin participarea la Cursul Superior Internaţional organizat de Şcoala de Aplicaţie pentru Ofiţeri Mihai Viteazul.

Sãptãmâna Culturalã Africanã – 21-26 Septembrie 2015
12046798_514535732056764_887994672728093013_n
Dna. Violette Rameau, Dl. Consul General Serge Rameau si Dna. Alexandra Gagiu

Continentul african a fost celebrat de Biblioteca Metropolitană Bucureşti în cadrul primei săptămâni a proiectului cultural Ubuntu în perioada 21-26 septembrie la sediul Bibliotecii “Ion Creangă” în prezenţa şefilor misiunilor diplomatice ai Africii de Sud, Republicii Democrate Congo şi Madagascarului. Scopul evenimentului a fost identificarea, promovarea şi păstrarea moştenirii vii a Africii de Sud, cu atât mai mult cu cât la data de 24 septembrie aici se sărbatoreşte Ziua Patrimoniului Cultural. Expoziţia de artă a dlui. Kinsley Nwabia originar din Nigeria, proiecţiile de filme, lecturile publice şi prezentarea obiectelor şi a costumelor tradiţionale specifice atât Africii de Sud cât şi Republicii Democrate Congo şi Madagascarului au avut rolul de a familiariza publicul român cu conceptul de Ubuntu, încapsulând perfect ideea de diversitate, solidaritate, respect, ospitalitate şi bogăţie culturală împărtăşită. Mai multe fotografii aici

Ziua Africii – 25 Mai 2015
Dl. Angel Tilvar, Ministrul delegat pentru relatiile cu romanii de peste hotare si Ambasadorii misiunilor diplomatice Africane acreditate in Romania

Grupul Ambasadelor Africane acreditate la Bucureşti din care face parte şi Consulatul Republicii Madagascar, a organizat evenimentul “Ziua Africii 2015” marcând astfel aniversarea a 52 de ani de la crearea, la 25 mai 1963, a Organizaţiei Unităţii Africane, actuală Uniune Africană. De-a lungul timpului, sărbătorirea Zilei Africii a devenit o tradiţie adânc înrădăcinată la nivelul tuturor ţărilor africane, un simbol al unităţii continentului în lupta sa pentru independenţă, dezvoltare şi progres economic.

La eveniment au luat parte membri ai Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti, reprezentanţi ai comunităţii africane din România şi ai mediului de afaceri, universitar, reprezentanţi ai presei. Au susţinut alocuţiuni ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare, Dl. Angel Tilvar, şi Ambasadorul Regatului Maroc la Bucureşti, doamna Faouz el Achchabi, în calitatea sa de Decan al Corpului Diplomatic African. Mai multe fotografii aici

19 Mai 2015
Sefii misiunilor diplomatice africane la Universitatea de Vest din Timisoara

Evenimentul organizat la Bucureşti a fost precedat de o conferinţă organizată în cadrul Universităţii de Vest din Timişoara cu sprijinul Centrului de Studii Africane UBUNTU în data de 19 mai, reunind șefii misiunilor diplomatice din: Africa de Sud, Algeria, Republica Democrată Congo, Egipt, Libia, Madagascar, Regatul Marocului, Nigeria, Sudan și Tunisia. Prezent la întâlnirea inedită dintre diplomaţii acreditaţi și cei 70 de studenţi originari din Africa a fost și primarul Timișoarei, dl. Nicolae Robu care a salutat iniţiativa și și-a exprimat entuziasmul la adresa unor viitoare cooperări economice și culturale.

Expoziţie de fotografie  Madagascar – 4 Mai 2015
Dl. Rameau
Dl. Zoltán Márton, Dl. Serge Rameau si Dl. Kósa András László, directorul Institutului Balassi din Bucuresti

În perioada 21 aprilie – 4 mai 2015, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti găzduieşte o expoziţie fotografică sub semnătura bloggerului IT şi travel, Zoltán Márton. Prezent la inaugurarea expoziţiei a fost şi Consulul General Onorific al Republicii Madagascar în România, dl. Serge Rameau.  Una din sursele de inspiraţie ale acestei incursiuni fotografice în Madagascar este Benyovszky Móric, un călător maghiar din secolul al XVIII-lea care a fondat în Madagascar, în 1774, pentru francezi, localitatea Louisbourg şi astfel insula, până atunci independentă, a devenit colonie franceză. În 1776 Benyovszky a fost proclamat de băştinaşi rege al Madagascarului. Zeci de fotografii realizate pe Insula Roşie nu numai retrasează parcursul lui Benyovszky, ci şi etalează frumuseţea Insulei Roşii. Mai multe fotografii aici

Sommetul Francofoniei – Bucureşti, 2006
Dna. Lalao RAVALOMANANA, Dl. Serge RAMEAU si Dl. Marc RAVALOMANANA
Dna. Lalao Ravalomanana, Dl. Serge Rameau si Dl. Marc Ravalomanana, presedinte al Madagascarului 2002-2009

Cu ocazia Sommet-ul Francofoniei care a avut loc la Bucureşti în perioada 25-29 septembrie 2006, fostul Preşedinte al Republicii Madagascar, Excelenţa Sa Marc Ravalomanana, însoţit de Prima Doamna, Lalao Ravalomanana, au efectuat o vizită oficială sediului misiunii consulare.